Istoria companiei

Istoria prelucrarii argilei în zona unde este amplasata SICERAM are peste 2000 de ani. La doar un kilometru de sediul firmei s-a descoperit un cuptor artizanal de ars vase din pamânt ce dateaza din anul 300, cuptor care este expus în incinta SICERAM.

Despre prelucrarea industriala a bogatelor zacaminte de argila din zona se poate vorbi numai de la începutul secolului XX, când pe actualul amplasament al SICERAM încep sa produca doua fabrici de caramizi si tigle, prima din 1907, avându-l ca si proprietar pe Hans Letz, iar cea de a doua din 1912, avându-l proprietar pe Wilhelm Low, detinatorul tesatoriei mecanice de bumbac – Sighisoara.

La început, productia era sezoniera, caramizile si tiglele fiind uscate în aer liber. Pe perioada anilor 1915-1918, fabrica a fost oprita din cauza Razboiului dar si din cauza lipsei pietei de desfacere a produselor, fiind repusa în functiune în anul 1919. Între anii 1926-1934 fabrica a mai fost oprita de câteva ori, în 1932 fiind falimentata financiar din cauza unor împrumuturi la banca, care nu au putut fi restituite la termen. La toate acestea a contribuit si criza financiara din anii 1931-1933, când materialele de constuctii nu au mai avut cautare si bancile nu mai împrumutau bani.

În anul 1928, simtindu-se nevoia de tigle glazurate, societatea construieste un cuptor mic pentru ars astfel de tigle care a functionat apoi pâna în 1942, la cererea pietei fabricând si oale de lut smaltuite. La data de 4 iulie 1935, proprietarul fabricii de caramida, Hans Letz, din lipsa unor mijloace financiare, încheie un contract de arendare a fabricii, cu întreprinderea „HERCULES” din Târnaveni pe o perioada de 17 ani. La data de 31 martie 1945, si fabrica de tigla a fost închiriata societatii „HERCULES” din Târnaveni, care preia majoritatea actiunilor de la Wilhelm Löw.

Asadar, societatea „Hercules”, preluând în 1935 fabrica lui Hans Letz precum si majoritatea actiunilor societatii lui W. Löw din 1945, si-a înfiintat filiala la Sighisoara sub denumirea: „S.A. HERCULES TÂRNAVENI, FILIALA SIGHISOARA”. La data de 11 iunie 1948 ambele fabrici au trecut în proprietatea statului, sub denumirea de: PRIMA FABRICA DE CARAMIZI SI TIGLE „7 NOIEMBRIE” SIGHISOARA, înscrisa ulterior la Ministerul Finantelor.

De la data trecerii în proprietatea statului a mijloacelor de productie, terenurilor, cladirilor si instalatiilor industriale, fabrica astfel constituita, a început sa se modernizeze si sa se dezvolte treptat marindu-si capacitatea de productie de la o etapa la alta. Structura actuala a societatii dateaza din anul 1972, când au fost finalizate constructia si punerea în functiune a centralei termice, atelierul mecano – energetic, pavilionul administrativ, punerea în functiune a liniei de fabricatie a coamelor, înlocuirea cuptorului Hoffman cu un cuptor tunel, marirea capacitatii de uscare a produselor cu camere Keller.

Adevarata renastere a fabricii a avut loc dupa privatizare, începand cu 1995. Pe lânga investitiile în modernizarea capacitatilor existente si extinderea gamei de produse, în anul 2005 s-a pus în functiune una din cele mai moderne fabrici de caramizi, din aceasta parte a Europei (pentru acea perioada), fabrica fiind realizata cu colaborarea unor firme renumite pe plan mondial.

Aceasta tehnologie a permis lansarea pe piata cu un succes deosebit a unui nou sistem de zidarii, marca proprie a grupului SICERAM, respectiv sistemul TERMOBLOC®. La sfârsitul anului 2006 au început lucrarile de modernizare si retehnologizare a liniei de învelitori ceramice. Dupa aproape 2 ani ( mai 2008) si în urma unei investitii de 16. mil Euro, Siceram a reînceput producerea tiglelor ceramice.

Pe lânga tehnologie, care a fost complet noua, de ultima generatie, SICERAM a schimbat si argila din care produce tiglele ceramice. Argila folosita în acest scop este adusa de la Bodoc (lânga Sfantu Gheorghe), si, pe lânga rezistenta îndelungata la înghet-dezghet, se remarca si estetic, prin culoarea naturala rosu-caramiziu, de aici si numele gamei de învelitori, TERRA ROSA®. Pe lânga aceste doua game de produse, SICERAM mai produse si caramizi manuale pentru placari si pardoseli interioare, precum si caramizi realizate mecanic pentru placari si pardoseli exterioare, reunite in gama TERRA RUSTICA.

Referitor la rezultatele obtinute de S.C. SICERAM S.A, acestea au facut posibila situarea societatii, în ultimii ani, printre primele locuri în domeniul sau de activitate, conform Topului National al Firmelor Private din România, întocmit de Consiliul National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din România.